R** N****** R*****
InculpatÎn temeiul 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4, alin. 7 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă inculpatul R** N****** R*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, dispusă prin Încheierea din 07.04.2022 a Judecătoriei Baia Mare, măsură pe care o menţine pentru o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod de procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Apa, jud. Satu Mare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală cât se află pe control judiciar inculpatul are următoarea obligaţie: a) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii ori a obligaţiilor care îi revin sau a comiterii cu intenţie de noi infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de a încuviinţa părăsirea ţării de către inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 11.11.2022.
Incheierefinalacameraconsiliu3569/2022 din 11.11.2022