B**** E******* J*********** N***** T*****
PetentE** I************ B*********** V********************** M**
CreditorN*** C****** I********** L******
CreditorAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 101/2022 al BEJ Neamţu Teodor, împotriva debitorului Cornea Sorin Petru, la cererea creditorilor EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS-VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH şi NEXT CAPITAL INVESTMENT LTD, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit bancar pentru recuperarea creanţei în sumă de 30409,02 lei, reprezentând debit principal restant şi accesorii, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, până la recuperarea integrală a creanţei, urmând ca executarea silită să se efectueze simultan sau succesiv prin executare silită mobiliară şi imobiliară, aceasta din urmă ?n limita competenţei executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul, cu respectarea prevederilor art. 819 şi 813 alin.5 Cod procedură civilă. Definitivă. Soluţionata în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astazi, 02/06/2022.
Incheiere de executare silita 1919/2022 din 02.06.2022