M**** T* G****** F*****
InculpatÎn baza 396 al.2,10 C.p.p. art. 285 alin. 3 lit. c C.pen., condamnă inculpatul MARIN GABRIEL FLORIN, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. Constată că prezenta faptă este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr.414/22.07.2021 pronun?ată de Judecătoria Cornetu definitivă prin neapelare la data de 14.10.2021. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentin?a penală nr.414/22.07.2021 pronun?ată de Judecătoria Cornetu definitivă prin neapelare la data de 14.10.2021 în pedepse componente de 1 an ?i 7 luni închisoare respectiv 1 an ?i 3 luni închisoare. În baza art. 39 al.1 lit.b C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 7 luni închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse respectiv 7 luni închisoare, aplicând în final pedeapsa de 2 ani ?i 2 luni. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 al. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăra?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. a C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Sărule?ti-Unitatea Administrativ Teritorială (la între?inere/salubrizare domeniul public) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 al.4 C.p., 404 C.p.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau executării obligaţiilor impuse ori săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare. În baza art. 274 al. 1 C.p.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 19.01.2023.
Hotarare 6/2023 din 19.01.2023Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 19.01.2023.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023