I**** R*** A***** - P*** B***** N****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală Cod procedură penală, menţine, ca legală şi temeinică, măsura controlului judiciar, dispusă prin încheierea nr. 188/14.09.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 3592/103/2021/a2, faţă de inculpatul I. R. A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ”efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie”, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. (37 acte materiale). Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată azi, 29.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata164/2022 din 29.12.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 29.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.12.2022