I************ L**
ReclamantD****** A****
CreditorAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâta D****** A****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.005,12 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 15,15 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesiunii de creanţă şi obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la data cesiunii de creanţă, respectiv 30.03.2022 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata taxelor în cuantum de 242,80 lei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Marghita, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 27.01.2023.
Hotarare 79/2023 din 27.01.2023