U******* A************ T********** C***** C*******
PetentT****** M*****
Intimat CONTRAVENIENTÎn baza art. 9 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 391 alin. (1) şi (2), ambele din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, admite sesizarea formulată de petentul UAT Ciorăşti - CUI 4350432, cu sediul com. Ciorăşti, jud. Vrancea, în contradictoriu cu intimatul – contravenient T****** M*****, domiciliat în com. Ciorăşti, jud. Vrancea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contraven?ie PHDX nr. 0111608/15.10.2018 întocmit de un agent constatator din cadrul IPJ HUNEDOARA, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 ore, sancţiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Ciorăşti , judeţul Vrancea în domeniile stabilite de această autoritate a administraţiei publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.11.2022.
Hotarare 9600/2022 din 21.11.2022