M***** I***** V*****
Inculpat ApelantI***** C******
Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul M***** I***** V*****, (...), împotriva sentinţei penale nr. 305 din 05.10.2022 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în dosarul nr. 3612/189/2021, pe care o desfiin?ează în parte, în latură penală. Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării: Înlătură dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind condamnarea inculpatului M***** I***** V***** la pedeapsa închisorii şi respectiv privind aplicarea pedepselor accesorii. Condamnă pe inculpatul M***** I***** V*****, cu datele menţionate mai sus, pentru comiterea infrac?iunii de „distrugere”, prevăzută de art. 253 al.1 Cod penal, cu re?inerea dispozi?iilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5, cu aplicarea art. 79 alin. 3 Cod penal, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei (reprezentând 200 de zile amendă, la un cuantum de 10 lei pentru fiecare zi-amendă), stabilită conform art. 61 alin. 2 lit. b Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, conform căruia dacă persoana condamnată nu execută, cu rea-credinţă, pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare şi cu privire la prevederile art. 64 Cod penal, potrivit cărora, în cazul în care pedeapsa amenzii penale nu poate fi executată în tot sau în parte, din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Men?ine pedeapsa complementară stabilită de prima instan?ă, pedeapsă ce se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. a Cod penal. Ia act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile I***** C******. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de solu?ionarea apelului formulat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 16.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 40/2023 din 16.01.2023Stabileşte pronun?area la data 16.01.2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022