S********* Î********* S****** Ş* P******** C******** - Î* N***** M******** D* S*******
Apelant ReclamantŞ***** G********* S******* N** 7
Intimat PârâtA*** M****** P*** S********* Î********* S****** Ş* P******** C********
Apelant ReclamantB***** A** M**** P*** S********* Î********* S****** Ş* P******** C********
Apelant ReclamantB***** A** V******* P*** S********* Î********* S****** Ş* P******** C********
Apelant ReclamantAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul următor: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să recalculeze drepturile salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanţii salariaţi, începând cu 01.01.2019, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, pentru perioadele în care face parte din personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educator, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar, beneficiază de gradaţie de merit, respectiv exercită activitatea de control financiar preventiv, prin determinarea creşterilor salariale prevăzute de 38 alin. 4^1 prin raportare la diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022, la care se aplică majorările de 15%, 10%, 25%, respectiv 10% prevăzute de art. 4, art. 5 şi art. 8 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariul de bază din luna decembrie 2018. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor salariaţi diferen?ele dintre drepturile salariale plătite ?i drepturile salariale determinate conform prezentei hotărâri, sume actualizate cu indicele de infla?ie la data plă?ii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scaden?ei lunare a fiecărei sume componente ?i până la data plă?ii efective. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată în rest. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 15.11.2022.
Hotarare 6281/2022 din 15.11.2022Amână pronunţarea la 15.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2022