C***** D********* - P*** P*****
PetentP**** S*************
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă formulată de petenta, U.A.T. comuna Dumbrăveni, prin primar Pavăl Ioan, în contradictoriu cu intimatul, Pavăl Şerban Gabriel,. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCJY, nr. 031254/03.10.2021, cu 65 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Dumbrăveni, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 65 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăveni, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2022.
Hotarare 3724/2022 din 07.10.2022