H**** C***** A****
ApelantC*** J******** D* P**** B****
IntimatÎn baza art. 519 Cod procedură civilă, constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În baza art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă, dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare a dispoziţiilor art. 20 alin. 2 şi 3 din OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 234/2019, în vigoare de la data de 16.12.2019, în sensul de a se stabili: 1) dacă personalul silvic care a desfăşurat, anterior intrării în vigoare a Legi nr. 234/2019, activităţile indicate la art. 20 alin. 2 din OUG nr. 59/2000, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. 3, respectiv dacă efectele actului normativ se produc şi pentru trecut; 2) dacă obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. 3 din OUG nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001; 3) dacă locurile de muncă din silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. 2 din OUG nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale sau numai după metodologia prevăzută de HG nr. 1025/2003. În temeiul art. 520 alin. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2021.
Incheiere suspendare din 29.11.2022Amână pronunţarea pentru data de 29.11.2022, având în vedere cererea de acordare a unui termen suplimentar de pronunţare, formulată de apelant, prin reprezentant.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2022În vederea deliberării asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept puse în discuţie, se amână pronunţarea hotărârii pentru data de 21.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022Pentru ca părţile să se pronunţe asupra aspectelor puse în discuţie de către instanţă, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 14.11.2022, cam. 65, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 17.10.2022Pentru ca intimata şi instanţa să se pronunţe asupra cererii formulate de apelant privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 17.10.2022, cam. 65, ora 11,30.
Incheiere de sedinta din 19.09.2022În vederea emiterii unei adrese către RA Romsilva - Direcţia Silvică Bihor, pentru a comunica informaţiile solicitate de către instanţă, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 19.09.2022, cam. 65, ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022