Dosar 3678/331/2022 din 30.09.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3678/331/2022
Data dosar:
30.09.2022
Instanta:
Judecătoria Vălenii de Munte
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2023 la ora 08:30

    Complet: C6 Civil - CC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 524,84 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate, precum şi la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale şi anume începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoarei celei în care fiecare factura a devenit scadentă până la plata efectivă a debitului. Obliga paratul la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.01.2023.

    Hotararecameraconsiliu7/2023 din 11.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD