D** T***** L****
ReclamantD******* D* S******* P****** B****
PârâtTermenul a fost preschimbat pentru data de 18.11.2022, dată când instata a solutionat dosarul
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D** T***** L****, în contradictoriu cu pârâta D******* D* S******* P****** B**** astfel cum a fost formulată şi, în consecinţă: Suspendă efectele Deciziei nr. 255/03.11.2022, emise de pârâta D******* D* S******* P****** B****, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a acestei decizii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 18.11.2022.
Hotarare 754/2022 din 18.11.2022Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de reclamanta Terian Livia S.R.L., şi, în consecinţă: Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial în data de 09.12.2022, pentru data de 18.11.2022, ora 10:00, sala 2. Se vor cita părţile prin agent procedural cu menţiunea preschimbării termenului de judecată acordat iniţial şi cu indicarea noului termen acordat. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2022.
Incheiere de sedinta din 11.11.2022