Dosar 367/54/2022 din 04.03.2022

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 367/54/2022
Data dosar:
04.03.2022
Instanta:
Curtea de Apel Craiova
Departament:
Secţia Contencios Administrativ si Fiscal
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2023 la ora 11:00

    Complet: C11A
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâtul Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamanţi a unei despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din OUG 130/2021, începând cu data primei reţineri şi până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei. Respinge cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Finanţelor în favoarea pârâtului. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la sediul Curţii de Apel Craiova. Pronunţată la data de 17.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.

    Hotarare 8/2023 din 17.01.2023
  • Sedinta din data de 05.07.2022 la ora 11:00

    Complet: C11A
  • Alte cauze

    Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţi. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV pct. 11-14, 16-20 şi art. XXV cu privire la momentul intrării în vigoare a măsurilor adoptate prin art. XXIV, ambele din OUG 130/2021, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1 şi 2, art. 56 alin. 2, art. 61 alin. 1, art. 115 alin. 4 şi 6, art. 124 alin. 3, art. 139 alin. 1, art. 147 alin. 4 din Constituţia României. Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 9 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Cu recurs pe toată durata suspendării în ceea ce priveşte măsura suspendării judecăţii cauzei. Pronunţată la data de 05.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere suspendare din 05.07.2022
  • Sedinta din data de 07.06.2022 la ora 11:00

    Complet: C11A
  • Amână cauza

    Pentru a cita persoana care a formulat cererea de intervenţie accesorie, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a acesteia

    Incheiere de sedinta din 07.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD