C** G***** S*
ContestatorD******* G******* R******** A F********* P****** C****** - L* A******* V*****
IntimatS******** D* I******** E******** F********* - B***** D* I******** E******** F********* V***** - O**
IntimatM********* F********* - L* A******* V*****
IntimatSe revine cu adresă către expert contabil Negru Anca Maria pentru depunerea lucrării în termenul prevăzut de art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Se va solicita expertului să informeze instanţa cu privire la estimarea duratei necesare pentru efectuarea acestei lucrări, în cazul în care au intervenit alte argumente faţă de cele avute în vedere la momentul primei estimări comunicate, urmând ca această nouă apreciere să fie făcută în unităţi de timp precum săptămâna sau luna, pentru a se putea estima cât mai corect durata procesului, potrivit art. 238 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 09 februarie 2023, ora 11.00. Urmează ca onorariul definitiv să fie pus în discuţie după depunerea lucrării de expertiză la dosar. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 Ianuarie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023Văzând punctul de vedere exprimat de expert Negru Anca Maria cu privire la durata necesară efectuării expertizei, va amâna judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2023 în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză. Se emite adresă către expert pentru efectuarea şi depunerea la dosar a lucrării, cu respectarea art. 336 Cod procedură civilă. Urmează ca onorariul definitiv să fie pus în discuţie după depunerea lucrării de expertiză la dosar. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 Noiembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 17.11.2022Revine cu adresă către doamna expert Negru Anca Maria, în sensul de a estima costul şi durata lucrării încredinţate, în funcţie de obiectivele stabilite, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 17 noiembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ ?i Fiscal.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022Amână judecarea cauzei la 20 octombrie 2022, ora 1000, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se emite adresă expertului Negru Anca Maria în sensul de a estima onorariul şi timpul necesar efectuării şi depunerii la dosar a raportul de expertiză. Se emite adresă Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză a expertului Negru Anca Maria şi transferarea onorariului provizoriu achitat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.10.2022Amână judecarea cauzei la 6 octombrie 2022, ora 1000, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. După depunerea la dosar de către reprezentantul reclamantei a dovezii achitării onorariului provizoriu în sumă de 800 lei, se emite adresă expertului Diaconu Elena în sensul de a depune la dosar raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor legale în acest sens. Se emite adresă Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză a expertului Diaconu Elena. Se prorogă discutarea cererii de încuviinţare a participării expertului observator Constantinescu Dorin pentru reclamantă după ce reprezentantul reclamantei va depune la dosar contractul încheiat cu acesta şi dovada calităţii sale de expert judiciar. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 septembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Încuviin?ează cererea de amânare formulată de către autoritatea pârâtă. Stabile?te Obiectivul nr. 1 ca având următorul con?inut: Să verifice expertul dacă pre?ul pe unitate de achizi?ie a materialelor geocompozit ?i geotextil sunt acelea?i cu: a) pre?urile pe unitate, facturate ?i decontate de C** G***** S*; b) pre?urile prevăzute în ofertele financiare anexe la contractul nr. 14069/09.12.2014, respectiv contractul nr. 15118/03.12.2015. Totodată, expertul va evalua dacă pre?ul facturat ?i decontat de C** G***** S* pentru materiale este acela?i cu cel din ofertele financiare ce constituie anexă la contractul nr. 14069/09.12.2014, respectiv contractul nr. 15118/03.12.2015. Dacă se identifică eventuale diferen?e, urmează să fie arătate ?i să fie explicată cauza lor. În cadrul Obiectivului nr. 2, stabile?te ca expertul să verifice, în legătură cu deserven?ii men?iona?i în Raportul de Inspec?ie Economico-Financiară (pct. 2.1.4.4.-pp.33-61), dacă numărul orelor de muncă prestate de ace?tia, conform documentelor (pontaje, foi colective de prezen?ă, state de plată) este acela?i cu numărul de ore reprezentând manoperă directă, ce a fost facturată ?i decontată de către C** G***** S*. În continuare, la obiectivul nr. 3, Curtea stabile?te să se verifice, de către expert, în legătură cu utilajele men?ionate la pct. 2.1.4.4., din Raportul de Inspec?ie Economico-Financiară, dacă, pentru numărul orelor de func?ionare, facturate ?i decontate de către C** G***** S*, există documente justificative (foi de activitate etc.). Cu titlu de observa?ie, pentru obiectivele 2 ?i 3, expertul urmează să aibă în vedere facturile men?ionate la pct. 2.1.4.4. din Raportul de Inspec?ie Economico-Financiară (pp.33-61). Pentru obiectivul cu nr. 4, Curtea stabile?te ca, în cazul în care se identifică eventuale diferen?e cu prilejul rezolvării obiectivelor nr. 2 ?i 3, expertul să eviden?ieze această diferen?ă ?i să procedeze, dacă apreciază necesar, la explicitarea diferen?elor. Totodată, instan?a men?ine obiectivele cu nr. 4 ?i 5, propuse de reclamantă, urmând ca partea adversă să exprime punct de vedere cu privire la acestea, în maniera în care au fost formulate. De asemenea, pune în vedere autorită?ii pârâte să î?i expună punctul de vedere cu privire la obiectivele reformulate la acest termen de judecată. Totodată, prorogă discutarea obiectivelor pentru termenul ce se va acorda. Amână judecarea cauzei la 8 septembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ ?i Fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022Se emite adresă către Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară – Biroul de Inspecţia Economico - Financiară Vâlcea - Olt solicitându-i-se a depune la dosarul cauzei Procesul-verbal nr.8552/10.10.2019 încheiat la Govora SA cu prilejul controlului efectuat la solicitarea autorităţii pârâte. Se emite adresă către Europan Prod SA solicitându-i-se a depune la dosar extras REVISAL privind pe deservenţii Dinca Nicolae, Vijeila Aurel şi Iordan Nicolae începând cu data încheierii contractului nr. 14069 din 9.12.2014 şi până la data de 31.12.2016. Prorogă pronunţarea asupra documentaţiei ce a stat la baza emiterii celor trei procese-verbale. De asemenea, prorogă pronunţarea şi asupra expertizei specialitatea contabilitate, punând în sarcina reclamantei obligaţia de a depune, cu cel puţin trei zile înainte de termenul de judecată, obiectivele expertizei, în mod explicit. Totodată, aceste obiective se vor comunica de către reclamantă şi autorităţii pârâte pentru a-şi exprima punctul de vedere, cu menţiunea că astfel s-a dispus de către instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 16 iunie 2022. Părţile au termen în cunoştinţă, pârâţii potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022Se emite adresă către Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară – Biroul de Inspecţia Economico - Financiară Vâlcea - Olt solicitându-i-se a depune la dosarul cauzei documentaţia întocmită cu prilejul controlului încrucişat, care a fost avută în vedere cu prilejul efectuării inspecţiei economico – financiare efectuată la reclamantă, documentaţie ce priveşte relaţia cu Europan Prod SRL şi documentaţie ce priveşte relaţia cu Aldan Center SRL, şi Procesul verbal nr.2845 din 18.10.2017. Prorogă pronunţarea asupra solicitărilor enunţate de reprezentantul reclamantei pentru a se verifica la dosarul cauzei dacă înscrisurile a căror depunere s-a solicitat, se află deja cuprinse pe suportul CD depus la dosarul cauzei ori pe suport de hârtie. De asemenea, prorogă pronunţarea şi asupra expertizei specialitatea contabilitate, solicitată la termenul anterior, punând în sarcina reclamantei obligaţia de a depune, cu cel puţin trei zile înainte de termenul de judecată, obiectivul, în mod explicit, enunţat la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la data de 5 mai 2022. Părţile au termen în cunoştinţă, pârâţii potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022În vederea justificării interesului acţiunii, pune în vedere reclamantei CET Govora S.A. să depună în scris explicaţii privind susţinerile din cererea de chemare în judecată referitoare la emiterea celei de-a doua dispoziţii de măsuri, împotriva căreia a fost formulată o nouă plângere prealabilă, finalizată cu emiterea unei decizii prin care a fost anulată a doua dispoziţie de măsuri, cât şi să depună cele două acte, respectiv Dispoziţia obligatorie nr. 1326/06.07.2021 şi Decizia nr. 41/21.10.2021. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar şi prorogă pronunţarea asupra probei cu relaţii solicitate de reclamantă de la Europan Prod şi depunerea documentaţiei de către autoritatea pârâtă, după justificarea interesului acţiunii. Prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă, după administrarea probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 07 aprilie 2022. Părţile au termen în cunoştinţă, pârâţii potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 Martie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022