M*** A********
ReclamantI************ Ş***** J******* V*****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâtul I************ Ş***** J******* V*****. Respinge ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect pretenţii-daune morale, formulată de către reclamantul M*** A********, în contradictoriu cu pârâtul I************ Ş***** J******* V*****. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2022.
Hotarare 228/2022 din 01.07.2022Amână pronunţarea la data de 01.07.2022, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2022Pentru lipsă de apărare, amână judecarea cauzei la data de 21.06.2022.
Incheiere de sedinta din 24.05.2022