M**** G*********
IntimatÎn temeiul art. 297 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, admite cererea autorităţilor austriece de recunoaştere şi executare a unei hotărâri definitive privind pe intimatul MIHAI GHERGHINA. Dispune executarea sanc?iunii pecuniare la care a fost obligat intimatul MIHAI GHERGHINA (. ..) prin Decizia nr. VK9-STR-3729/2021 din data de 03.01.2022, definitivă la data de 28.01.2022, emisă de autorităţile din Austria – Bezirkshauptmannschaft Volkermarkt şi anume la plata sumei de 240 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data de 03.01.2022 (data pronun?ării sanc?iunii pecuniare). Comunică extras al prezentei hotărâri organelor fiscale competente, în vederea executării. În temeiul art. 306 din Legea nr.302/2004 dispune informarea, pe cale directă, autorităţii competente a statului emitent, asupra măsurilor dispuse, precum ?i, în copie, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Solu?ionată în ?edin?ă publică ?i pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia autorităţii competente a statului emitent, intimatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31.03.2022.
Hotarare 164/2022 din 31.03.2022stabileste pronuntarea la data de 31.03.2022
Incheiere de sedinta din 21.03.2022