M***** R******
ReclamantR**** G*** S*
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 12962/14.02.2020, pentru perioada august – septembrie 2021 şi a contravalorii unui număr de 16 (şaisprezece) zile de concediu de odihnă neefectuat, aferent anului 2021, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie aferent de la scadenţa lunară la plata efectivă şi pentru care se vor calcula dobânzi legale penalizatoare de la momentul pronunţării prezentei hotărâri la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în data de 07.12.2022.
Hotarare 2491/2022 din 07.12.2022