F***** E****
ReclamantF***** P****
ReclamantF***** A*****
PârâtL**** E****
PârâtIn vederea administrarii probatoriului.
Incheiere de sedinta din 12.12.2022Respinge excepţia insuficientei timbrări, invocată de către reclamanţii-pârâţi, ca neîntemeiată. Stabileşte în sarcina pârâtului-reclamant L**** E**** obligaţia de a face dovada achitării sumei de 10.161,4 lei, cu titlu de diferenţă de taxă judiciară de timbru datorată în acord cu prevederile art.5 alin. (2) din OUG 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, cu drept de a formula cerere de reexaminare cu privire la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancţiunea anulării acesteia, ca insuficient timbrată, şi cu drept de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei, sub sancţiunea decăderii, până la termenul de judecată acordat în data de 12.12.2022, ora 09.00. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 28.10.2022.
Incheiere de sedinta din 28.10.2022În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea pentru data de 28.10.2022, care se va face, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2022În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 24.10.2022, care se va face, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2022