B**** I****
InculpatA***** A** M**** P*** R*********** L***** C* D********* A*** A* A**
Parte vătămatăA***** A** M**** P*** R*********** L**** A***** M***** Ş*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul B**** I****, trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 31.10.2022 în dosarul penal nr. 1081/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Agresiune sexuală”, prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) Cod penal. În baza art. 362 alin. (1) raportat la art. 242 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin avocat ales, de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul B**** I**** în condiţiile dispuse prin Încheierea penală nr. 130/CJCP pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov la data de 29.11.2022. Cu drept de contestaţie în termen 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi 28.12.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 28.12.2022Amână pronunţarea la data de 28.12.2022.
Incheiere de sedinta din 27.12.2022