Dosar 372/225/2022 din 18.01.2022

pretenţii Declinat de la Tribunalul Mh. - dos. 1914/101/2021


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 372/225/2022
Data dosar:
18.01.2022
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
pretenţii Declinat de la Tribunalul Mh. - dos. 1914/101/2021
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.10.2022 la ora 08:30

    Complet: Complet Civil 1
  • Respinge cererea

    Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stângăceaua, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu pârâtul I* G**** D* E***. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stângăceaua, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu pârâta Hidago Serv Com SRL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06 octombrie 2022, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.

    Hotarare 3785/2022 din 06.10.2022
  • Sedinta din data de 26.09.2022 la ora 09:30

    Complet: Complet Civil 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.10.2022, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2022
  • Sedinta din data de 16.05.2022 la ora 08:30

    Complet: Complet Civil 1
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 26.09.2022 pentru când emite adresă către grefierul delegat cu accesarea bazei de date ONRC cu menţiunea de a comunica un extras cu privire la pârâta Hidago Serv Com SRL.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 08:30

    Complet: Complet Civil 1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.05.2022 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD