P****** A***** N****** P*** A************ P**
CondamnatÎn baza art. 585 alin.(1) lit. a) C.pr.pen. admite cererea de contopire formulată de petentul-condamnat PALALAE ANDREI NICOLAE. Constată că infracţiunile pentru care petentului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, prin sentin?a penală nr. 849/2021 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2021, sunt concurente cu infracţiunile pentru care petentului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, prin sentin?a penală nr. 1408/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui, definitivă prin necontestare la data de 05.01.2022. I. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 849/2021 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucure?ti, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2021, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: I.1) 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 Cod penal (faptă din 27.12.2019), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 3 ani; I.2) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 05.01.2020, pers. văt. Natib CNA SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 3 ani, pe care o înlătură întrucât se regăse?te deja în componen?a pedepsei rezultante de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 1408/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; I.3) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 12.12.2019, pers. văt. Stivuitoare-Lize SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 3 ani, pe care o înlătură întrucât se regăse?te deja în componen?a pedepsei rezultante de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 1408/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; I.4) sporul de 7 luni, pe care îl înlătură. II. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, prin sentin?a penală nr. 1408/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui, definitivă prin necontestare la data de 05.01.2022, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: II.1) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 05.01.2020, pers. văt. Natib CNA SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 3 ani – aplicată prin sentin?a penală nr. 201/2021 pronunţată de Judecătoria Braşov; II.2) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 12.12.2019, pers. văt. Stivuitoare-Lize SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 3 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 201/2021 pronunţată de Judecătoria Braşov; II.3) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 03.07.2020, pers. văt. SC Wow Car Rental SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 1102/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.4) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 20.12.2020, pers. văt. SC Cantiani SRL Auto Star Focşani), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 1102/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.5) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244, alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din 08.01.2021, pers. văt. SC Smart Print Rent SRL), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 1102/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.6) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 Cod penal (faptă din 13.01.2021), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 1102/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.7) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228-229, alin. 1, lit. b), d) Cod penal (faptă din 13.01.2021, pers. văt. Luca Vasile Daniel), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 1102/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.8) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 Cod penal (faptă din 25.12.2019), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i) C.penal pe o durată de 3 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 557/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui; II.9) 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228, alin. 1- art. 229, alin. 1, lit. b) şi d) Cod penal (faptă din 27/28.12.2019), însoţită de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani - aplicată prin sentin?a penală nr. 448/2021 a Judecătoriei Buftea. II.10) sporul de 2 ani ?i 8 luni, pe care îl înlătură. În baza art. 97, alin. 1 Cod penal, men?ine măsura anulării beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispus prin sentin?a penală nr. 557/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui, def. prin dec. pen. nr. 747 din 10.11.2021 a Curţii de Apel. În baza art. 40 alin. (2) şi a art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contope?te pedepsele identificate anterior la pct. II cu pedeapsa de 9 luni aplicată prin sentin?a penală nr. 849/2021 a Judecătoriei Sector 2 Bucure?ti, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni de închisoare, la care va adăuga un spor obligatoriu de 2 ani ?i 11 luni de închisoare, (1/3 din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 8 ani ?i 9 luni), urmând ca, în final, petentul PALALAE ANDREI NICOLAE să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani ?i 5 luni închisoare, în regim de deten?ie. În baza art. 45 alin. 3, lit. a) C.pen., contopeşte pedepsele complementare aplicate prin sentinţele menţionate anterior, urmând ca în final petentul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 3 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin.1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) Cod penal Cod penal, care se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În baza art.404 alin. 4 din C.pr.pen., art. 72 alin. 1 C.pen raportat la art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă perioada de la 15.01.2020 şi până la 13.03.2020, de la 07.05.2020 şi până la 27.07.2020, precum şi de la 14.01.2021 la zi. Retrage mandatul de executare nr. 2425/2021 emis în baza sentin?ei penale nr. 849/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui, precum şi mandatul de executare nr. 1655/2021 din 05.01.2022 emis în baza sentin?ei penale nr. 1408/2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui, şi dispune emiterea unui mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive. Menţine celelalte dispoziţii ale sentin?elor penale sus-menţionate. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu- av. Moraras Monica, delegaţie nr. 152/2022 - în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Soluţionaţă în şedinţă publică şi pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.03.2022.
Hotarare 332/2022 din 22.03.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea în cauză la data de 22.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 11.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022