A********* A********
Contestator InculpatA********* M******
Contestator InculpatA********* A******
Contestator InculpatA********* C*********
Contestator InculpatÎn baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală admite contestaţiile formulate de inculpaţii A********* A****** şi A********* C********* împotriva încheierii nr. 153/UP din data de 12.10.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bra?ov, pe care o desfiinţează în parte, cu privire la măsura preventivă luată în privinţa acestor inculpaţi. În temeiul art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 211 din Codul de procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă şi ia faţă de inculpata A********* A****** măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17.10.2022 şi până la data de 15.12.2022 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Bra?ov – Biroul supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În baza art. 215 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală pe timpul controlului judiciar inculpata trebuie să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, respectiv teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia. În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 204 alin. 12 din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate, sub control judiciar, a inculpatei A********* A****** dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. În temeiul art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 211 din Codul de procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă şi ia faţă de inculpatul A********* C********* măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17.10.2022 şi până la data de 15.12.2022 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Bra?ov – Biroul supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală pe timpul controlului judiciar inculpatul trebuie să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, respectiv teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia. În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 204 alin. 12 din Codul de procedură penală dispune punerea de îndată în libertate, sub control judiciar, a inculpatului A********* C********* dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatele A********* M****** şi A********* A******** împotriva încheierii nr. 153/UP din data de 12.10.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov, pe care o menţine în privinţa acestor inculpate. În baza art. 275 alin. 2, 4 din Codul de procedură penală obligă pe fiecare dintre contestatoarele inculpate A********* M****** şi A********* A******** la plata sumei de câte 200 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare în contestaţie. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu la data de 17.10.2022 şi pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere masuri preventive faza de UP 106/2022 din 17.10.2022