M**** S***** Ş*****
InculpatÎn temeiul disp. art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. stabileşte în sarcina inculpatului Magru Silviu-Ştefan, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din 22.01.2022). În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei Magru Silviu-Ştefan Vasilică-Costică, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Magru Silviu-Ştefan trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Faţă de prevederile art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului Magru Silviu-Ştefan să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei ora?ului Slănic Moldva, jud. Bacău sau Primăria ora?ului Tg. Ocna, jud. Bcău, cu excepţia cazului în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. c) C. pen., impune inculpatului Magru Silviu-Ştefan să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 86 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Bacău. Faţă de prevederile art. 90 alin. (1) C. pen., inculpatului Magru Silviu-Ştefan nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc.pen., atrage atenţia inculpatului Magru Silviu-Ştefan asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 398 din C. proc. pen., raportat la art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul Magru Silviu-Ştefan la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 297,90 lei aferentă urmăririi penale. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 24.11.2022.
Hotarare 845/2022 din 24.11.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi redactare la 24.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2022conform rezolutiei din 22.09.2022 preschimbă termenul de judecată din data de 03.10.2022 la 31.10.2022 pentru când vor fi citate părţile.
Rezolutie din 03.10.2022conform rezolu?iei din 22.09.2022 preschimbă termenul de judecată din data de 03.10.2022 la 31.10.2022 pentru când vor fi citate părţile.
Rezolutie din 22.09.2022