S******** D* P********* G*****
PetentP****** G*********
CondamnatÎn temeiul art. 583 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 97 alin. 1 din Codul penal, admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Galaţi cu privire la intimatul P****** G*********, (...). În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 3 luni închisoare, la care intimatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2194/2019 din 09.12.2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 5061/327/2019, definitivă prin decizia penală nr. 656/01.09.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 închisoare, aplicată prin sentinţa menţionată anterior, în pedepse componente, pe care le va repune în individualitate, după cum urmează: - 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, faptă prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal – faptă din 21.07.2017 şi - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, faptă prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal – faptă din 05.11.2018. În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 luni închisoare, la care intimatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 277/2022 din 12.07.2022, pronun?ată în dosarul nr. 4720/324/2021 al Judecătoriei Tecuci, definitivă la 27.07.2022, prin neapelare, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, faptă prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal. În temeiul art. 38 Cod penal, constată că infracţiunile care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2194/2019 din 09.12.2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 5061/327/2019, definitivă prin decizia penală nr. 656/01.09.2020 a Curţii de Apel Constanţa şi al Sentinţei penale nr. 277/2022 din 12.07.2022, pronun?ată în dosarul nr. 4720/324/2021 al Judecătoriei Tecuci, definitivă la 27.07.2022, prin neapelare, sunt concurente, fiind săvârşite înainte de existenţa unei hotărâri de condamnare pentru vreuna dintre ele. În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contope?te cele trei pedepse de 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 4 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea, în cuantum de 1 an închisoare, la care adăugă sporul obligatoriu în cuantum de 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, să îl condamne pe intimatul P****** G********* la pedeapsa rezultantă de 1 an, 4 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 91 alin.1 şi al art. 92 Cod penal, suspendă executarea pedepsei rezultante de 1 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 2194/2019 din 09.12.2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 5061/327/2019, definitivă prin decizia penală nr. 656/01.09.2020 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă la data de 01.09.2020, conform dispoziţiilor art. 97 alin.2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, pune în vedere intimatului P****** G********* ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din Codul penal, impune intimatului să execute obliga?ia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Desemnează S******** D* P********* G***** pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina intimatului. În baza art. 94 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) din Codul penal se comunică Serviciului de probaţiune Galaţi. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă intimatul P****** G********* ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei comunei Matca, jud. Galaţi sau în cadrul Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” Matca, jud. Galaţi, urmând a se deduce perioada executată până în prezent. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 91 alin. 4 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, respectiv asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, dar ?i cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, constând în posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi consecutiv, executarea pedepsei iniţial suspendate. Men?ine dispozi?iile din cadrul Sentinţei penale nr. 2194/2019 din 09.12.2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 5061/327/2019, definitivă prin decizia penală nr. 656/01.09.2020 a Curţii de Apel Constanţa ?i din cadrul Sentinţei penale nr. 277/2022 din 12.07.2022, pronun?ată în dosarul nr. 4720/324/2021 al Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare, care nu sunt contrare prezentei hotărâri. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 22.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Hotarare 322/2022 din 22.09.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea în cauză la data de 22.09.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2022