L******* S*****
InculpatB***** S**** M****
Parte vătămatăE**** M********
Parte vătămatăS*** I*** B** S****** R*********** P*** K****** I*****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 23.11.2022 emis în dosarul nr. 277/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 277/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, privind pe inculpatul L******* S*****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 C.p. (pct. 1), furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 C.p. (pct. 2) şi furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 – art. 229 al. 1 lit. d şi al. 2 lit. b C.p. (pct. 3), toate cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L******* S*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.01.2023.
Incheierefinalacamerapreliminara12/2023 din 10.01.2023