C******* P**** A*****
Intimat IntimatÎn baza art.104 alin. 9 şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, menţine arestarea preventivă în vederea predării, a persoanei solicitate C P - A ( măsură dispusă prin Sentin?a penală nr. 60/01.04.2022, pronunţată în dosar nr. 256/33/2022 al Curţii de Apel Cluj, ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare din Italia în vederea executării mandatului european de arestare emis de către judecătorul de cercetări preliminare Giorgia Castriota, din cadrul Tribunalului Latina – Italia, în vederea efectuării procedurilor penale în curs pentru comiterea a patru infracţiuni de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 şi 585 Cod penal italian, în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2021, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 29.04.2022 şi până la data de 28.05. 2022, inclusiv. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. D T , sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 88 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 aprilie 2022, ora 12.50, în prezenţa persoanei solicitate.
Hotarare 76/2022 din 29.04.2022