T****** G********* I**
PetentI************ D* P****** J******* T****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Ţundrea Gheorghiţă Ion, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş. Anulează în parte procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei seria PTMX nr. 347808, din data de 29.01.2022, încheiat de intimat, în ceea ce priveşte fapta contravenţională prevăzută de art. 99 alin. (2) corob. cu art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i s-a aplicat petentului sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 290 lei. Menţine, în rest, procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei seria PTMX nr. 347808, din data de 29.01.2022, încheiat de intimat, ca legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.11.2022.
Hotarare 23677/2022 din 22.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022T: 14.11.2022, ORA 11:00 - pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.09.2022T: 12.09.2022, ORA 10:00 - pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.07.2022T: 04.07.2022, ORA 10:00 - pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 06.06.2022