A*** G****** M****
ReclamantI************ P***** S****** D* U****** D*******
PârâtTribunalul Constanţa Dosarul civil nr.3836/118/2022 Hotărâre Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de către pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa. Admite acţiunea civilă formulată de către reclamantul A*** G****** M**** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa. Obligă pârâtul să calculeze şi să acorde reclamantului începând cu data de 02.06.2019, diferenţele salariale cuvenite cu luarea în calcul a diferenţelor dintre coeficientul de ierarhizare 4,40 şi coeficientul de ierarhizare 4,70 cuvenit, iar sumele se vor indexa ci indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată începând cu data de 02.06.2019 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa către reclamantul A*** G****** M**** la acordarea în continuare a soldei lunare de funcţie raportat la coeficientul de ierarhizare 4,70. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentinţe. Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 24.11.2022
Hotarare 3627/2022 din 24.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022