B** I****** A********
PetentM**** A******
CreditorS********* L*****
DebitorAdmite cererea formulată de B.E.J. ILIESCU ALEXANDRU, în dosarul execu?ional nr. 141/2022, deschis la cererea creditorului MIHUT ADRIANA. Încuviin?ează executarea silită prin toate formele legale de executare a debitorului S********* L*****, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 570/10.06.2019 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul nr. 4007/295/2018, ce are ca obiect punerea în executare a obligaţiei de plată a contribuţiei de întreţinere lunară în cuantum de 1/2 parte din veniturile nete realizate, de la introducerea acţiunii - 04.12.2018 - şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţii, iar în cazul în care nu realizează venituri cuantumul contribuţiei de întreţinere se va raporta la venitul minim pe economie, la care se adaugă cheltuielile executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 2389/2022 din 09.11.2022