I***** L**** G******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 şi alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 336 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul IONETE LIVIU GRA?IAN, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, (faptă din 16.05.2021). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, alăturat pedepsei principale, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Drobeta Tunru Severin sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, pe o perioadă de 60 de zile, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune conform dispoziţiilor art. 96 Cod penal, care prevăd că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie. În baza art. 94 alin. 1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1) lit. c) - e) Cod penal se vor comunica Serviciului de Probaţiune Mehedinţi. În baza 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, (300 lei – urmărire penală, 600 lei – cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 16.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 405 alin. 1 teza a II a Cod procedură penală
Hotarare 79/2023 din 16.01.2023Având în vedere dispoziţiile art. 405 alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) din C.proc.pen. modificat prin Legea 130/2021 rap. la art. 391 alin. (1) C.proc.pen. modificat prin Legea nr. 130/2021, informează părţile că deliberarea, redactarea şi pronunţarea va avea loc la data de 16.01.2023 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 06.12.2022Amână cauza în vederea depunerii înscrisurilor în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 01.11.2022Încuviinţează cerera de amânare formulată. Dispune emiterea unui mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022