U****** A******** C*****
InculpatÎn baza art. 362 al. 2 C.proc.pen., raportat la art. 202 alin. 2 cu referire la alin.5 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul U****** A******** C*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art.253 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.35 al.1 C.pen. şi art.41 alin. 1 C.pen. şi menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de acesta. În baza art. 215 alin. 1 Cod proc. pen. inculpatul U****** A******** C***** va respecta următoarele obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanta de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia oraşului Târgu Frumos, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta şi următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare. În temeiul disp. art. 215 aliniatul 3 Cod proc. penală, inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestului preventiv. Măsura se va comunica inculpatului Ursache Alexandru-Casian la domiciliul acestuia, Poliţiei oraşului Târgu Frumos, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Paşcani, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Iaşi, Direcţiei Generale de Paşapoarte. Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar va fi verificată periodic pe parcursul fazei de judecată, dar nu mai târziu de 60 zile, conform dispoziţiilor art. 208 alin.5 şi art. 362 al. 2 C.proc.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, conform art.205 alin.1 C.pr.pen. Pronunţată în sedinta publică, azi, 15.06.2022, ora 13.30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata47/2022 din 15.06.2022