T** N****** R***
PetentAdmite cererea formulată de petentul T** N****** R*** . În temeiul art. 134 Cod penal din 1968, constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului cu privire la : - pedeapsa de 800 lei amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 262/20.11.2006 pronunţată de Judecătoria Brad în dosarul nr. 310/195/2006 pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81, 82 Cod penal, stabilindu-se un termen de încercare de 1 an, definitivă prin nerecurare la data de 05.12.2006 ; - pedeapsa de 1800 lei amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 111/29.11.2006 pronunţată de Judecătoria Gura Honţ în dosarul nr. 415/2006 definitivă prin Decizia penală nr. 268/29.03.2007 a Tribunalului Arad. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, în sensul celor de mai sus, în fişa de cazier judiciar a petentului şi pe originalul sentinţelor penale sus-menţionate, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.03.2022 .
Hotarare 41/2022 din 03.03.2022Amână pronun?area la data de 03.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022