S****** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să acorde reclamantului indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 231893/13.12.2021, precum şi la plata diferenţelor începând cu data de 25.01.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 400 de lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 10.11.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5981/2022 din 10.11.2022