T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtD***** L******* N*******
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta T** L** S****** C******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat D***** L******* N*******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3255,59 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 13.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 7963,38 lei de la data de 30.08.2021 până la data de 12.10.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1152 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11362/2022 din 07.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022În temeiul dispoziţiilor art. 123 alin. (4) din R.O.I.I.J., va amâna pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2022