J**** G*****
ReclamantD*** C******* C*****
ReclamantD***** E****
ReclamantI** G******** V********
ReclamantE***** I***** C*****
ReclamantAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtă să stabilească reclamanţilor drepturile salariale la nivelul maxim de salarizare aflat în plată în cadrul tuturor DGRFP din ţară, aflaţi în situaţii profesioanle identice, cu includerea drepturilor/majorărilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, începând cu 16.08.2019 şi pe viitor. Obligă pe pârâtă să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale plătite şi cele stabilite conform alineatului anterior, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar, până la plata efectivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 06 Decembrie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 936/2022 din 06.12.2022Amână pronunţarea la data de 06.12.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 21 Noiembrie 2022, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2022