T******** F*****
InculpatÎn temeiul art.362 alin.2 şi art.208 raportat la art.207 alin.4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă Încheierea nr.18 din data de 29.04.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui (dosar nr. 3361/333/2022), în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. 21/U/29.04.2022, faţă de inculpatul T F, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de tâlhărie calificată, faptă prev. ?i ped. de art. 233-234 alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 77 lit.a,d Cod penal, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui. În temeiul art.208, art. 202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului T F, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de tâlhărie calificată, faptă prev. ?i ped. de art. 233-234 alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 77 lit.a,d Cod penal. Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul judecăţii, periodic, înainte de expirarea termenului de 60 de zile (cel târziu 02.09.2022) prevăzut de art. 362 raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Penitenciarul Vaslui, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţă inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.07.2022, ora 09:30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.07.2022