K** D*****
InculpatD***** C******
InculpatL****** E** A******
InculpatG*** J**** J***** R****
Parte vătămatăI. În temeiul art. 278 C.p.p, admite sesizarea din oficiu şi dispune îndreptarea erorii materiale evidente strecurate în Sentinţa penală nr. 9/20.01.2023, în sensul că numărul mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Zalău privind pe inculpatul K** D***** este 15/A/09.09.2022 şi nu nr. 13/A/2022 cum greşit s-a menţionat, iar numărul mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Zalău privind pe inculpata LĂCĂTUŞ EVA-ANDREEA este 14/A/09.09.2022 şi nu nr. 13/A/2022 cum greşit s-a menţionat. II. Totodată, în temeiul art. 278 C.p.p, admite sesizarea din oficiu şi dispune îndreptarea erorii materiale evidente strecurate în Sentinţa penală nr. 9/20.01.2023, în sensul că următoarele alineate privindu-l pe inculpatul DULANYI CLAUDIU: „În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DULANYI CLAUDIU, la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 alin. (1) coroborat cu art. 234 alin (1) lit. d) cu aplicarea art. 41 alin (1) şi art. 43 alin. 5 din C.pen., ?i art. 77 alin (1) lit. a) din Codul Penal. În baza art. 67 alin. (2) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen. Constată că infracţiunile de agresiune sexuală şi de lovire sau alte violen?e pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare sunt concurente între ele, precum şi cu infracţiunea de tâlhărie calificată, pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare, în sancţiunile componente de: - 3 ani ?i 3 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală; -7 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; - 1 an ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 265/09.12.2019 a Judecătoriei Jibou; - măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 61/17.02.2021 a Judecătoriei Zalău; - sporul de 8 luni şi 10 zile închisoare, pe care îl va înlătura. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (2) lit. b) C.pen., va contopi pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare‚ 7 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime – 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare - din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani şi 3 luni + 7 luni + 1 an şi 6 luni = 5 ani şi 4 luni), stabilind astfel pedeapsa de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C.p. ?i art. 129 alin. 4 C.pen., la pedeapsa de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare adaugă 1 din durata măsurii educative privative de libertate potrivit Sentinţei penale nr. 280/2022, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă de 7 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., pe o durată de 4 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de 7 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare: - durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022 şi durata arestării preventive de la data de 09.09.2022 la zi în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău, dispuse în prezenta cauză; - perioada executată de la data de 10.11.2022 până la zi (care se suprapune cu arestarea preventivă de la data de 10.11.2022 la zi) în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021; - durata măsurilor preventive dispuse în dosarul nr. 2090/1752/2019, de la data de 27.08.2019 la data de 09.12.2019, şi perioada executată de la data de 16.09.2020 până la data de 21.05.2022 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 68/2021 din 11.05.2021, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 3474/337/2019. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021, şi emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei sentinţe penale, la data rămânerii definitive. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Dulanyi Claudiu, arestat în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. 1 lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Dulanyi Claudiu în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare.” Se modifică urmând a avea următorul conţinut: „În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DULANYI CLAUDIU, la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 alin. (1) coroborat cu art. 234 alin (1) lit. d) cu aplicarea art. 41 alin (1) şi art. 43 alin. 5 din C.pen., ?i art. 77 alin (1) lit. a) din Codul Penal. În baza art. 67 alin. (2) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen. Constată că infracţiunile de agresiune sexuală şi de lovire sau alte violen?e pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare sunt concurente între ele, precum şi cu infracţiunea de tâlhărie calificată, pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare, în sancţiunile componente de: - 3 ani ?i 3 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală; -7 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; - 1 an ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 265/09.12.2019 a Judecătoriei Jibou; - măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 61/17.02.2021 a Judecătoriei Zalău; - sporul de 8 luni şi 10 zile închisoare, pe care îl va înlătura. Constată că fapta de tâlhărie calificată pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie (prim termen al recidivei postexecutorii fiind un concurs de infracţiuni pentru care s-au aplicat pedepsele de 1 an ?i 6 luni închisoare prin sentin?a penală nr. 265/09.12.2019 a Judecătoriei Jibou şi măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani prin sentinţa penală nr. 61/17.02.2021 a Judecătoriei Zalău), inculpatul executând această pedeapsă şi această măsură educativă, fiind eliberat la termen la data de 21.05.2022. Constată că fapta de tâlhărie calificată pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre a fost comisă în concurs real cu infracţiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 3 ani ?i 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală şi 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prin sentin?a penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (2) lit. b) C.pen., va contopi pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare şi 7 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime – 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare - din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani şi 3 luni + 7 luni = 3 ani şi 10 luni), urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., pe o durată de 4 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare: - durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022 şi durata arestării preventive de la data de 09.09.2022 la zi în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău, dispuse în prezenta cauză; - perioada executată de la data de 10.11.2022 până la zi (care se suprapune cu arestarea preventivă de la data de 10.11.2022 la zi) în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021.” Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei sentinţe penale, la data rămânerii definitive. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Dulanyi Claudiu, arestat în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. 1 lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Dulanyi Claudiu în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare. III. În temeiul art. 279 C.p.p, admite sesizarea din oficiu şi dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în cuprinsul şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 9/20.01.2023, în sensul că se adaugă următoarele alineate: „În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatei Lăcătu? Eva - Andreea de 3 ani închisoare durata reţinerii şi a arestării preventive dispuse în prezenta cauză de la data de 08.09.2022 la zi.” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.” În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 30.01.2023, la sediul instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.01.2023I. În temeiul art. 278 C.p.p, admite sesizarea din oficiu şi dispune îndreptarea erorii materiale evidente strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 9/20.01.2023, în sensul că numărul mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Zalău privind pe inculpatul K** D***** este 15/A/09.09.2022 şi nu nr. 13/A/2022 cum greşit s-a menţionat, iar numărul mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Zalău privind pe inculpata LĂCĂTUŞ EVA-ANDREEA este 14/A/09.09.2022 şi nu nr. 13/A/2022 cum greşit s-a menţionat. II. Totodată, următoarele alineate privind pe inculpatul DULANYI CLAUDIU: „În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare, în sancţiunile componente de: - 3 ani ?i 3 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală; -7 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; - sporul de 8 luni şi 10 zile închisoare, pe care îl va înlătura. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (2) lit. b) C.pen., va contopi pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare‚ 7 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime – 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare - din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani şi 3 luni + 7 luni = 3 ani şi 10 luni), stabilind astfel pedeapsa de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C.p. ?i art. 129 alin. 4 C.pen., la pedeapsa de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare adaugă 1 din durata măsurii educative privative de libertate potrivit Sentinţei penale nr. 280/2022, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., pe o durată de 4 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022, durata arestării preventive de la data de 09.09.2022 la 10.11.2022, şi perioada executată de la data de 10.11.2022 până la zi (care se suprapune cu arestarea preventivă de la data de 10.11.2022 la zi).” Se modifică urmând a avea următorul conţinut: „În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare, în sancţiunile componente de: - 3 ani ?i 3 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală; -7 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; - 1 an ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 265/09.12.2019 a Judecătoriei Jibou; - măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 61/17.02.2021 a Judecătoriei Zalău; - sporul de 8 luni şi 10 zile închisoare, pe care îl va înlătura. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (2) lit. b) C.pen., va contopi pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare‚ 7 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime – 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare - din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani şi 3 luni + 7 luni + 1 an şi 6 luni = 5 ani şi 4 luni), stabilind astfel pedeapsa de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C.p. ?i art. 129 alin. 4 C.pen., la pedeapsa de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare adaugă 1 din durata măsurii educative privative de libertate potrivit Sentinţei penale nr. 280/2022, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă de 7 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., pe o durată de 4 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de 7 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare: - durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022 şi durata arestării preventive de la data de 09.09.2022 la zi în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău, dispuse în prezenta cauză; - perioada executată de la data de 10.11.2022 până la zi (care se suprapune cu arestarea preventivă de la data de 10.11.2022 la zi) în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021; - durata măsurilor preventive dispuse în dosarul nr. 2090/1752/2019, de la data de 27.08.2019 la data de 09.12.2019, şi perioada executată de la data de 16.09.2020 până la data de 21.05.2022 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 68/2021 din 11.05.2021, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 3474/337/2019.” III. În temeiul art. 279 C.p.p, admite sesizarea din oficiu şi dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 9/20.01.2023, în sensul că se adaugă următorul alineat: „Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.” În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 27.01.2023, la sediul instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.01.2023I. În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul K** D***** la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 alin. 1 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) C.pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a) C.pen. În baza art. 67 alin. (2) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022 şi cea a arestării preventive, de la data de 09.09.2022 la zi. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului K** D*****, arestat în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. 1 lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul K** D***** în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare. II. În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DULANYI CLAUDIU la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 alin. (1) coroborat cu art. 234 alin (1) lit. d) cu aplicarea art. 41 alin (1) şi art. 43 alin. 5 din C.pen., ?i art. 77 alin (1) lit. a) din Codul Penal. În baza art. 67 alin. (2) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen. Constată că infracţiunile de agresiune sexuală şi de lovire sau alte violen?e pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare sunt concurente între ele, precum şi cu infracţiunea de tâlhărie calificată, pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 38 Cod penal, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2022 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul penal nr. 1048/337/2021, rămasă definitivă la data de 10.11.2022 prin neapelare, în sancţiunile componente de: - 3 ani ?i 3 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală; -7 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; - sporul de 8 luni şi 10 zile închisoare, pe care îl va înlătura. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (2) lit. b) C.pen., va contopi pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare‚ 7 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime – 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare - din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani şi 3 luni + 7 luni = 3 ani şi 10 luni), stabilind astfel pedeapsa de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C.p. ?i art. 129 alin. 4 C.pen., la pedeapsa de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare adaugă 1 din durata măsurii educative privative de libertate potrivit Sentinţei penale nr. 280/2022, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., pe o durată de 4 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din C.pen., care se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 40 alin. (3) C.pen. şi la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 08.09.2022-09.09.2022, durata arestării preventive de la data de 09.09.2022 la 10.11.2022, şi perioada executată de la data de 10.11.2022 până la zi (care se suprapune cu arestarea preventivă de la data de 10.11.2022 la zi). Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 331/2022 din 10.11.2022, emis de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. 1048/337/2021, şi emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei sentinţe penale, la data rămânerii definitive. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Dulanyi Claudiu, arestat în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. 1 lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Dulanyi Claudiu în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare. III. În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpata LĂCĂTU? EVA - ANDREEA la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim privativ de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infrac?iunea de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 48 cu aplicarea art. 233 alin. (1) coroborat cu art. 234 alin (1) lit. d) cu aplicarea art. 77 alin (1) lit. a) din Codul Penal. În baza art. 67 alin. (2) din C.pen., interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C.pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C.pen., interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C.pen. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatei Lăcătu? Eva - Andreea, arestată în baza MAP nr. 13/A/2022 emis de Judecătoria Zalău. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. 1 lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpata Lăcătu? Eva - Andreea în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare. Constată că persoana vătămată Geng Janos Rolly nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. IV. În baza art. 274 alin. (1) teză finală din C.proc.pen., stabileşte onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, la suma de 942 lei în favoarea av.Iancău Marius numit pentru inculpat K** D***** şi la suma de 1884 lei în favoarea av. Hossu Gabriela numită pentru inculpaţii Dulanyi Claudiu şi Lăcătuş Eva-Andreea, onorarii care rămân în sarcina statului ?i se vor avansa din fondul Ministerului Justi?iei în contul Baroului Sălaj. În baza art. 274 alin. (1) teză finală din C.proc.pen., stabileşte onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată Geng Janos Rolly, la suma de 510 lei în favoarea av. Kovacs Timeea, onorariu care rămâne în sarcina statului ?i se va avansa din fondul Ministerului Justi?iei în contul Baroului Sălaj. Obligă pe fiecare inculpat în parte la plata sumei de câte 300 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat (500 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară şi 300 lei pentru faza de judecată). Pronunţată astăzi, 20.01.2023, prin punerea hotărârii la dispozi?ia procurorului, inculpaţilor şi persoanei vătămate prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 9/2023 din 20.01.2023Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare în data de 20.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2023Termen acordat în vederea depunerii la dosar a cazierelor judiciare ale inculpaţilor D***** C****** şi Lăcătuş Eva.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022Termen acordat faţă de procedura de citare nelegal îndeplinită cu persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 18.11.2022