L*** V* A*** V*****
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 alin. (1) pct.2) lit. a) C.p.pen. admite apelul declarat de inculpatul Lung Alin Vasile împotriva Sentinţei penale nr. 217/2022 din 22 martie 2022 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 3995/252/2021. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Lung Alin Vasile de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 1 an şi 3 luni închisoare, la 1(unu) an închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Lung Alin Vasile de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 1 an şi 7 luni închisoare, la 1(unu) an şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte după regulile concursului de infracţiuni pedepsele principale susmenţionate aplicate inculpatului Lung Alin Vasile; după cum urmează: aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal menţine dispoziţiile primei instanţe privind suspendarea sub supraveghere a executări pedepsei principale (de 1 an şi 6 luni) aplicate inculpatului Lung Alin Vasile, (termenul, măsurile şi obligaţiile rămân neschimbate). Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate (aplicarea pedepselor complementară şi accesorie; obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată, precum şi orice alte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii). În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art. 405 alin. 1 C.p.pen., prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor la procesul penal prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12 mai 2022.
Hotarare 510/2022 din 12.05.2022În baza art.391 raportat la 405 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 12.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2022