Dosar 3997/90/2021* din 28.11.2022

anulare act administrativ casare cu rejudecare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3997/90/2021*
Data dosar:
28.11.2022
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
A II A CIVILA
Obiect:
anulare act administrativ casare cu rejudecare
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2023 la ora 08:30

    Complet: Complet amanare pronuntare F4 Contencios
  • Soluţionare

    Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite cererea formulată de reclamantă, având ca obiect anulare act administrativ şi despăgubiri. Anulează, în tot, Scrisoarea de respingere a contestaţiei administrative nr. 3120 din data de 22.11.2021 şi, în parte, Decizia nr. 3120 din data de 02.07.2021, în privinţa refuzului pârâtei de acordare a diferenţei de 63.740,60 lei, solicitată la finanţare de reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 63.740,60 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând diferenţă dintre suma solicitată la finanţare, în cuantum de 72.160 lei şi cea acceptată, în principiu, de către pârâtă, prin decizia contestată, în cuantum de 8.419,40 lei, sumă ce va şi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzută de art. 3 alin. 2 din O.G nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ce se va calcula asupra aceleiaşi sume, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27 ianuarie 2023.

    Hotarare 56/2023 din 27.01.2023
  • Sedinta din data de 26.01.2023 la ora 08:30

    Complet: Complet amanare pronuntare F4 Contencios
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberări

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2023
  • Sedinta din data de 12.01.2023 la ora 10:00

    Complet: F4-Contencios
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberări şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD