P******* A********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite, în parte, acţiunea. Anulează Decizia nr. 296547/20.01.2022 emisa de parata. Obligă pârâta sa emită o noua decizie, prin care să stabilească pensia cuvenita reclamantului, începând cu data de 24.11.2021, cu valorificarea si a veniturilor suplimentare reprezentând ,, acord global “ men?ionate in Adeverin?a nr. 339/14.10.2016 emisa de SIMTEX S.A. si a sporului de vechime in procent de 9 % din perioada 01.04.1992 – 01.01.1993 atestat de Adeverin?a nr. 336/14.10.2016 emisa de SIMTEX S.A. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 24.11.2021 la zi. Respinge in rest ac?iunea, ca neîntemeiata. Obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecata – onorariu avocaţial parţial. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată, azi 18.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3404/2022 din 18.05.2022Amână pronunţarea la data de 18.05.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2022Amână pronunţarea la data de 04.05.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2022