S**** I*** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite contestaţia formulată de către contestatorul S**** I*** G*******, ..., în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** A***, ..., şi, în consecinţă: Anulează decizia nr. 247487/12.01.2022 emisă de intimată. Obligă intimata să procedeze la recalcularea şi emiterea unei noi decizii de pensie, cu reţinerea şi valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a veniturilor şi sporurilor salariale lunare evidenţiate în adeverinţele nr. 3192/21.07.2020 eliberată de Cuprumin S.A. şi nr. 80/16.01.2020 eliberată de Arieşul S.A., astfel a fost lămurită prin adresa nr. 156/10.05.2022. Obligă intimata la plata diferenţelor de pensie rezultate, actualizate cu indicele inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă intimata să plătească în favoarea contestatorului suma de 1.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 07.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1320/2022 din 07.06.2022Amână pronunţarea la data de 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022Amână cauza la data de 24.05.2022 în vederea suplimentării probaţiunii cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 12.04.2022