I************ L**
ReclamantD******* A***
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I************ L** în contradictoriu cu pârâtul D******* A***. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 864,42 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunica?ii, suma de 149,96 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate de creditorul iniţial, precum şi dobânda legală penalizatoare asupra debitului principal, începând cu data cesiunii, respectiv 30.03.2022 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Caransebe?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 19.01.2023.
Hotararecameraconsiliu96/2023 din 19.01.2023