D****** V**** P****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte, acţiunea formulată de reclamantul D.V.P., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. CLUJ şi în consecinţă: Anulează Decizia de pensie nr.144880/26.11..2021 emisă de pârâta C.J.P. CLUJ. Obligă pârâta C.J.P. CLUJ să emită o nouă decizie de pensie cu acordarea indicelui de corecţie cuvenit în baza art.170 din Legea nr.263/2010,cu respectarea prevederilor Deciziei nr.702/31.10.2020 a Curţii Constituţionale a României, respectiv 1,41, începând cu data de 02.11.2021. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozitia părţilor prin grefa instanţei. azi, 21.09.2022.
Hotarare 2198/2022 din 21.09.2022Amână pronunţarea pentru data de 21.09.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022pentru lămurirea obiectului cererii.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022