W***** D****** S*** P*** L********* J******* D**** I***** S***
ReclamantM**** D**
PârâtAdmite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de SP DORCA INSOLV SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei WALNUT DANIMAR SRL societate în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâtul M**** D**. Dispune ca pasivul debitoarei WALNUT DANIMAR SRL, respectiv suma de 807.302 lei, să fie suportat de pârâtul M**** D**. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Alba. Pronunţată azi, 20.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 247/2022 din 20.10.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 20.10.2022, având nevoie de timp suplimentar pentru deliberare. Pronunţată astăzi, 18.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022Dispune păstrarea la grefa instanţei a interogatoriului formulat de reclamantă, cu întocmirea unui proces-verbal în acest sens şi înlocuirea scanării documentului, în cadrul dosarului electronic. Încuviinţează reclamantei probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului. Amână judecata la data de 18.10.2022, ora 09:20, în vederea administrării interogatoriului, pentru când: - reia procedura de citare a părţilor, nefiind îndeplinite condiţiile acordării termenului de judecată în cunoştinţă; - pune în vedere pârâtului să se prezinte personal la termenul de judecată, pentru a-i fi administrat interogatoriul formulat de reclamantă, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă, în caz de neprezentare nejustificată; Prin grija grefierului de şedinţă, se va imprima şi depune la dosar un extras actualizat din Registrul comerţului, cu privire la debitoarea Walnut Danimar SRL.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022