B** M******** V***** V***** D*****
PetentB* D***** I** S***
CreditorAdmite cererea formulata de catre petentul BEJ MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Încheierii civile nr. 1692/06.10.2022 pronunţată în dosarul nr. 4103/235/2022 al Judecătoriei Gherla, în sensul de a se mentiona in mod corect „plată a debitului neachitat în cuantum de 5 402,46 RON, la care se adaugă dobânzile comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii ce vor fi calculate până la data achitării integrale” în loc de „plată a debitului neachitat în cuantum de 5402,46 RON", cum din eroare s-a menţionat . Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale încheierii. Cu aceea?i cale de atac ca ?i hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 26.10.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala F.nr./2022 din 26.10.2022Admite cererea formulata de catre petentul BEJ MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, Încuviinţeaza executarea silita împotriva debitorului în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit , pentru suma de lei, indicată în cererea de executare silită, la solicitarea creditoarei B* D***** I** S*** , executarea urmând a se efectua în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, iar în cazul urmăririi imobiliare, numai cu respectarea prevederilor art. 813 alin. (5) din C. proc. civ. Definitivă. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei azi, 06.10.2022.
Incheiere de executare silita 1692/2022 din 06.10.2022