I*** P****** S********
InculpatDosar penal nr. 4109/324/2022/a1 ÎNCH.(minută) 07 octombrie 2022 În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a solu?iona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3278/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul IPS, (***), trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prevăzută de disp. art. 336 alin.1 din C.p., precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecă?ii cauzei privind pe inculpatul IPS. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07 octombrie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 07.10.2022