A** M****
ReclamantA******* I***
PârâtA******* M****
PârâtU******* A************ T********** A O******* D*********** ( O***** D*********** P*** P***** )
PârâtÎn temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâţii A.I. şi A.M., şi Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Dragomire?ti (Oraşul Dragomireşti prin primar), având ca obiect acţiune în constatare, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr.230/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti. Trimite dosarul spre păstrare la Arhiva instanţei, până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică de azi 24 noiembrie 2022.
Incheiere suspendare din 24.11.2022pentru administrarea probaţiunii în continuare cu înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor
Incheiere de sedinta din 13.10.2022