C****** G*******
InculpatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială din cuprinsul Încheierii penale nr. 97/U din data de 12.11.2022 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ, în sensul că în preambulul Încheierii se va menţiona în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi doamna judecător Iulia Emilia Apostol, în loc de doamna judecător Mihaela Maria Bumbu. Celelalte dispoziţii rămân neschimbate. Pronunţată, azi – 05.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia subiecţilor procesuali şi procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.12.2022Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul CG. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2022 şi până la data de 11.12.2022, inclusiv, a inculpatului CG, cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Covasna, cercetat în dosarul penal nr. 1321/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, în forma violenţei în familie, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 199 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 32 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, care rămâne în sarcina statului, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (în cuantum de 680 lei). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Executorie de la pronunţare, conform art. 204 alin. 3 Cod procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.11.2022, ora 16.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 97/2022 din 12.11.2022