C****** A******** L****
Intimat ReclamantC****** D****** V*****
Intimat ReclamantR**** D*******
Apelant PârâtR**** O*** C******
Apelant PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelan?ii RA?IU DORELIAN ?i RA?IU OANA-CLAUDIA privind eroare materială strecurată în decizia civilă nr.1380/A/21.10.2022 pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia Civilă în dosar civil nr.4130/211/2021. Constată că în apel intima?ii Ciuciu Alexandra Liana ?i C****** D****** V***** nu au avut domiciliu procesual ales. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs ?i motivele se vor depune la Tribunalul Cluj, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 23 noiembrie 2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2022Admite în parte apelul declarat de RA?IU DORELIAN ?i RA?IU OANA-CLAUDIA împotriva sentinţei civile nr.1475/21.03.2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.4130/211/2021, pe care o schimbă în parte, după cum urmează: Admite în parte cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul că obligă reclamanţii, în solidar, să achite pârâţilor suma de 4.870 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avoca?ial în prima etapă procesuală. Men?ine restul dispozi?iilor sentin?ei civile atacate. Obligă intima?ii Ciuciu Alexandra-Liana ?i Ciuciu Dumitru Viorel, în solidar, la plata către apelan?ii Ra?iu Dorelian ?i Ra?iu Oana-Claudia a sumei de 790,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel – onorariu avoca?ial. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs şi motivele se vor depune la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 21 octombrie 2022.
Hotarare 1380/2022 din 21.10.2022termen preschimbat
Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 04.10.2022, sala 130, ora 10:30-11:30, complet 5A Civil, pentru data de 21.10.2022, sala 130, ora 10:00-11:00, complet 6A Civil. Dispune citarea tuturor părţilor pentru noul termen de judecată, cu menţiunea “termen preschimbat”. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.08.2022.
Incheiere de sedinta din 31.08.2022