N***** A*** J****
IntimatÎn baza art. 292 raportat la art. 297 alin. (1) pct. 33 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de recunoaştere a deciziei de impunere a sancţiunii nr. BHLI/612210011479/2021 din data de 27.05.2021 emisă de Bezirkshauptmannschaft Liezen, statul emitent Austria, definitivă la data de 27.07.2021, privind pe intimatul N.A.L., prin care acesteia i-a fost aplicată o sancţiune administrativă în cuantum de 85 euro. În temeiul art. 300 din Legea 302/2004 obligă pe intimat să achite bugetului de stat echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din data plăţii, a sancţiunii pecuniare de 85 euro aplicată prin decizia mai sus amintită. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, despre executarea acesteia se vor informa autorităţile austriece competente, conform Legii nr. 302/2004. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 116/2022 din 28.06.2022